O întrebare pentru Preafericitul țării noastre triste

În fiecare seară, imi spun rugăciunile. În fiecare dimineață îmi încep ziua cu semnul Crucii. Sunt plin de păcate, dar ma rog Lui să mă facă mai bun, să îmi țină familia în sănătate, îi mulțumesc pentru copilul meu, mă rog pentru țara mea. Sună funny din gura lui Alexa, ziaristul cel dur, dar eu mî rog pentru țara mea și nu mă rog ca un clișeu din slujba zilnica preotului, ma rog ca un roman ce iubeste Romania si a ramas in ea.

În fiecare zi din ultimii ani, România se tulbură tot mai mult. Românii sunt sub o presiune invizibilă imensă, starea de ură a început de la Băsescu și continuă și azi. Ne urâm ca români, ne urâm între familii, pentru vina de a fi pesedist sau rezistac. Ne urâm români din România cu români din afara ei. Ne urâm politicienii, prezentul, trecutul, ne urâm între regiuni, ne urâm între etnii, ne urâm viitorul pe care nu l-am mai vrea trâit.

Și sunt, în adevăr, vremuri tulburi. Vremuri în care Stânga se comportă ca Dreapta, Dreapta zbiară precum Stânga, vremuri în care tinerii nu mai cred în bătrâni, iar bătrânii nu mai cred în urmași. Nu mai credem în Carte, nu mai credem în iubire, nu mai credem în imn, credem tot mai puțin în Biserică.

Sunt vremuri tulburi în care mai marii țării greșesc, alții exagerează, alții împachetează adevăruri în staniolul minciunii. Vremuri întunecate ce așteaptă un fir de lumină. Iar el nu apare.

In vremurile tulburi, când regii se ceartă, când poporul se încaierâ, când animalele sunt ucise fără vină, când țara e gâtuită, UN SINGUR OM rămâne să reaprindă lumina. Patriarhul. 

Însă Patriarhul nostru tace. 

Păstorul credincioșilor, păstorul României tace. El este Pater Familias și tace.

Tace, deși are Crucea pe piept, tace, deși vede că țara e tulburată și fără azimut. 

De ce taci, Preafericite? De ce lași turma ta în frică și în ură? De ce nu îi vorbești? De ce nu iei cârja patriarhală, de ce nu bați cu ea în pământ? De ce nu chemi la ordine regii, de ce nu mângâi poporul cu lumina înțelepciunii tale, de ce nu te pui scut în fața animalelor, de ce nu reînveți țara să respire? De ce nu aprinzi lumina vocii tale?

Daniel, Preafericite, dumneata nu ai altă datorie decât Țara, nu ai altă turmă decât Poporul. Ai uitat de noi?

Căci rău ai ajuns, Daniel, singurul preafericit din țara noastră tot mai tristă.

Adauga comentariu