Intelectuali vs. folcloriste

Este o tensiune de nedescris în cultura românească. Titanii intelectualității au ajuns la cuțite. E meciul secolului în ringul cuvintelor. Liiceanu vs. Dinescu. Sau Dinescu vs. Liiceanu. Nici nu contează, atâta vreme cât avem ocazia să asistăm la acest război al stelelor scrisului. Fiecare dintre ei a deschis DEX-ul, a luat un pumn de cuvinte șlefuite și le-a aruncat către celălalt. Că așa se bat intelectualii, în metafore, nu ca neofiții care se înjură la ușa de termopan.

Ca să ajungem în vârful turnului de fildeș, trebuie să pornim din mocirlă. Ca să avem la ce ne raporta. Voi aduce în discuție un alt conflict celebru între doi academicieni ai fotbalului: Gigi Becali vs. Mitică Dragomir. Becali a descris această încleștare a minților în felul următor: „M-am certat și cu Mitică Dragomir, dar fără jigniri. El m-a făcut oligofren, eu l-am făcut zdreanță, dar nu ne-am insultat.” Cam așa și cu Liiceanu vs. Dinescu, dar în cuvinte mai alese, că nu-s ultimii birjari.

Primul a lovit Liiceanu. Atacul a fost penetrant, ca o carte de Sandra Brown uitată în dușul unui penitenciar. „Judecând după nivelul nostru de civilizație la capătul celor treizeci de ani istorici de „tranziție” pe care i-am împlinit, înclin să cred că cel mai mare pedagog valah al României a fost un poet care în tinerețe scria versuri involte.

Când spun „pedagog valah”, am în minte un ins care, în ultimele decenii, a marcat populația românească din Câmpia Dunării (ceea ce ardelenii numesc generic „Sudul”) printr-un model de comportament iradiant, caracterizat prin cultivarea vulgarității, a țopeniei obraznice și infatuate, a cabotinismului lucrativ, a închinării vieții profitului făcut cu prețul unei nerușinări fără margini. Faptul că un asemenea individ a aspirat la rangul de „simbol al revoluției” dă măsura felului în care ceea ce a început în iarna lui ʼ89 ca act de demnitate și sacrificiu a sfârșit, prin contribuția lui, ca prostituare a istoriei.”

Ca un panzer al cuvintelor, Liiceanu a intrat cu tunurile școlite pe teritoriul inamic și a lansat un tir de rachete metaforice care l-ar face invidios pe orice general în rezerva vieții. Sistemul anti-rachetă al lui Dinescu a interceptat proiectilele, le-a spus o poveste, iar acestea s-au predat, ca un francez într-un magazin de arme.

„Numai dracul și-ar fi închipuit prin anii ’90, când în România Mare eram acuzat că împreună cu Andrei Pleșu am ciordit la revoluție sculele de bărbierit și capacele de aur ale closetelor lui Nea Nicu din Primăverii, că Gabriel Liiceanu nutrindu-se pe ascuns din hoitul lui Vadim, va regurgita la bătrânețe perlele urît mirositoare pe care sconcsul peremist le cultiva în colonia de scoici din haznaua partidului. Adevărat îi că domnul Liiceanu nu are talentul grobianisim al Tribunului, fiind mai degrabă un conțopist al abjecției, un filosof cu mînecuțe de contabil care-și scoate creionul de după ureche spre a face, meticulos, inventarul obiceiurilor bicisnice și al deșertăciunilor cu care m-a pedepsit Dumnezeu.”, a scris Mircea Dinescu pe o cunoscută rețea de socializare.

Păsările s-au oprit din cântat, copiii din plâns și politicienii din furat. Țara s-a oprit în loc ca să admire acest upercut direct în cutia ideilor. Nimic nu va mai fi la fel. Putem șterge tot ce s-a creat până acum și să numim această dispută cataclismică anul zero al culturii românești.

Dar războiul Liiceano-Dinescian e fix trânta pe lângă alt conflict pe tărâmul filozofiei. Un colțul din stânga o avem pe privighetoare Maria Dragomiroiu, iar în cel din dreapta pe ciocănitoarea Elena Merișoreanu. I se spune ciocănitoarea pentru că vrea s-o ciocănească pe doamna Dragomiroiu și să-i fure titlul de folcloristă la categoria grelelor.

Atacul Mariei Dragomiroiu a venit de nicăieri. Stăteam liniștiți și ne vedeam de viețile noastre, fără să bănuim cutremurul folcloric ce va urma. În cuvinte simple, dar complexe, doamna Dragomiroiu și-a desființat rivala: „Elena Merișoreanu este mincinoasă, invidioasă și răutăcioasă.” Vedeți cât de năucitor poate lovi o privighetoare?

Păi Gabriel Liiceanu a avut nevoie de un articol cu mii de semne ca să-l atace pe Mircea Dinescu, iar Maria Dragomiroiu a rezolvat-o pe Elena Merișoreanu în trei cuvinte: mincinoasă, invidioasă, răutăcioasă. De aia nu face nicio televiziune reality show-uri cu intelectuali, că nu s-ar uita nimeni. O ceartă între filozofi e la fel de interesantă ca o bătaie între melci.

Elena Merișoreanu nu s-a lăsat mai prejos și a lovit dur, în mai multe cuvinte, ca un Liiceanu feminin: „Maria Dragomiroiu este o solistă cunoscută, este plină de bani! Ea nu a fost angajată decât puțin timp, prin tinerețe, undeva la Scornicești, cum să aibă pensie?! Să zică merci că are și atât (n.r. 1200 lei). Dar să vii tu să te vaiți că ai pensie mică, când tu îți arăți ce bogății ai pe acasă. Vile, terenuri vândute, o casă la Vâlcea. Nu e suficient că faci reclamă la Farmacia Inimii?! Păi ea se vaită de bani?! Nu-l are pe Dumnezeu în sufletul ei. Să-i fie rușine!

Cum să fiu eu invidioasă pe cariera ei? Eu am 35 de ani pe cartea de muncă la Rapsodia Română, acolo unde ea a dat concurs și nu a intrat! Nu a ajuns Maria Dragomiroiu să mă facă pe mine invidioasă și mincinoasă. Eu am cântat 40 de ani, am fost laureată la Cântarea României! Ea când pleca și cânta pe la nunți, eu aveam spectacole prin țară.

Ea când s-a despărțit de primul soț a venit direct la mine cu tacâmurile de argint în geantă, că plecase de acasă. Bărbatul meu e dintr-un sat cu ea și, la un moment dat, chiar am zis s-o cunune finii noștri. Am fost la ea la nuntă. Nu am de ce să fiu invidioasă eu pe ea, că eu nu am despărțit pe nimeni. Nu am luat bărbatul uneia pe care a lăsat-o Bebe cu un copil. Bebe a fost căsătorit în Târgu Jiu. Ea nu are prieteni în folclor, numai în muzica ușoară. Ea cântă din păr, așa îi zicea lumea. Păi eu am avut păr mai mare ca al ei!”, a declarat Elena Merișoreanu pentru click.ro.

Și iată cum de la trei cuvinte s-a ajuns la o replică filozofică. Pentru că asta știu femeile să facă: ciorbă și scandal din nimic.

Adauga comentariu