Întâlnire cu ”bizonul leneș și cu apucături de pedagog”

Nu este un secret pentru nimeni că, în ”lumea șoferilor”, cei aflați la volanul autovehiculelor cu număr de înmatriculare de Alba au un renume prost. De ce? Pentru că, probabil, ne merităm ”ștampila”! O tură de oraș este suficientă pentru a bifa tot ce se poate în materie de ”așa nu” la volan. De la parcări aiurea, la şoferii care vorbesc la telefon sau trimit și citesc mesaje în timp ce conduc. De la șoferii grăbiți, care fac să-ți stea inima când pornesc de pe loc - la trecerea de pietoni, la șoferii care nu țin cont de faptul că, lăngă bordură sunt bălți, iar pe trotuar circulă pietonii. Să nu uit de cei pentru care nu exista noțiuni legate de bun simț și politețe în trafic, de respect pentru ceilalți șoferi, dar și pentru pietoni... Bețivii care se urcă la volan sau cei care ”uită” că au permisul suspendat pentru vreo altă faptă de vitejie și continuă să conducă fac obiectul altei categorii deja; ei sunt vedetele, zilnice, ale știrilor de presă.

Toți, însă, și nu numai în Alba, poartă un nume generic: bizoni în trafic.

Zilele trecute am avut de-a face cu un astfel de specimen, diferit însă de situațiile pe care le-am enumerat mai sus. Individul - mândru tare că avea un volan în cele două mâini cu care l-a dotat natura - s-a gândit el, așa, la oră de vârf, să dea lecții de șofat celorlalți participanți la trafic.

Ne aflam la semaforul de pe bulevardul Horea, lângă hotel ”Cetate”. ”Distinsul” despre care vorbesc era în fața mea. Semaforul se face ”verde”, el semnalizează stânga, eu de asemenea și alții, în spatele meu, la fel. Începem să ne ”târâim”, precum melcul, prin fața hotelului către sensul giratoriu, unde sunt plasate barierele de intrare în Cetatea Alba Carolina. Ne deplasam cu 5 km/h. M-am uitat să văd dacă are ”avariile” pornite, gândindu-mă că are o problemă cu mașina. Nu avea nimic în afară de faptul că vorbea la telefon! Mi-am spus că trebuie să fiu calmă, deși mă grăbeam să ajung în timp util la Inspectoratul Școlar unde aveam o întâlnire. Trecem prin zona barierelor și continuăm să ne târâm. În spatele meu era deja coloană de 5-6 mașini, între care o Ambulanță. Il claxonez pe bizonul leneș și aștept să sporească viteza, așa cum ar fi fost normal. Dar, bizonul nu reacționează normal. Bizonul începe să gesticuleze și să cuvânte. Ce a spus, numai el știe... Eu pot doar sa-mi imaginez. 

Se mai deplasează maxim 5 metri, pune capăt discuției telefonice, oprește și coboară vijelios din mașină. Venea spre mașina mea, să mă educe. Țipa din toți bojocii, într-un limbaj care nu poate fi reprodus aici, că e limitare de viteza în zonă. Da, e limitare de viteza, dar nu la 5 km/h. Bizonul, a devenit limpede, avea chef de scandal. Aveam și spectatori - turiști și localnici aflați la plimbare. Marea lui problema a fost că eu nu aveam nici timp și nici chef de discuții, mai ales la un asemenea nivel. M-a provocat să cobor din mașină, să ”discutăm”. Binențeles că n-am dat curs invitației, dar de la discuții n-am putut să mă abțin. I-am explicat, în limbajul meu, cum stă treaba cu limitarea de viteză și cu vorbitul la telefon când ești la volan. Nu cred că a înțeles ceva deoarece era pe punctul de a începe să facă spume la gură; cred că am fost mult prea calmă pentru el.

Un domn mai în vârstă, aflat la doi metri de mașina mea, mi-a spus: ”Coboară, doamna, că ăsta are chef de bătaie. Lasă-l să te lovească și apoi să plătească, boul!” Am ignorat sfatul pentru că n-am nici vârsta și nici nebunia necesară pentru a fi dispusă să iau bătaie pentru bani...

În final, după ce a scos pe gură tot ce i-a trecut prin cap, numai ”de bine”, firește, și-a dat seama că mai mult nu obține și a făcut cale întoarsă la mașina lui. Rând pe rând, cei aflați în spatele meu, ne-au depășit. A trecut și Ambulanța care ducea un bolnav la Spitalul de Neuropsihiatrie din Cetate.

Eu am rezistat, eroic, curioasă să văd ce mai face, până unde îl duce mintea: a continuat să se târâie până în parcarea de pe laterala Catedralei Reîntregirii. Când am trecut pe lângă el a făcut niște semne ”cordiale” cu care, la mintea lui, sunt sigură că a vrut să spună că se bucură că ne-am cunoscut... Mi-a fost jenă de un singur lucru: în mașină cu mine, în dreapta, era fiica mea. Minoră. 

Pe individul asta, l-am numit ”bizonul leneș și pedagog”. Mă gândesc cât de mândru trebuie să fi fost, așa, ca mascul feroce ce voia să pară... Poate că i-a povestit întâmplarea și nevestei și a făcut-o mândră de ce ”specimen” are lângă ea.

Adauga comentariu