Diana Ignat, baschetbalista din Lotul național U16: ”Aș vrea sa fiu un exemplu pozitiv, din toate punctele de vedere”

Diana Ignat, tânăra baschetbalistă din Alba Iulia, s-a întors zilele trecute de la Campionatul European U16, Divizia B, desfășurat la Podgorica. Este foarte mândră de rezultatul obținut de echipa României - locul 6 - și spune că a meritat toată munca depusă până acum. 

”După o perioadă foarte grea, dar și frumoasă, de pregătire - atât la Izvorani, cât și la Craiova - am reușit să ajungem între primele 6 echipe din Europa. Este o mare realizare la nivel de juniori, mai ales pentru noi, echipa României. Suntem foarte fericite ca am reușit această performanță”. 

Diana s-a născut în Alba Iulia, la 9 februarie 2002. Primul contact cu sportul de performanță l-a avut la puțin peste 8 ani, când, în timpul orei de educație fizică, antrenorul Valentin Ioan Urian a vazut-o și a întrebat-o daca nu vrea să joace baschet. 

”Am fost încântată și am spus ”Da”, pe loc, deși nu prea știam eu despre ce este vorba. Dar, după primul antrenament am realizat că acesta este sportul care mă descrie și pe care îl ador”. 

Profesorul Urian este cel care a antrenat-o în următorii 7 ani și, pentru asta, Diana spune că îl respectă și îi mulțumește.

Au urmat ani de pregătire, de muncă și de plecat de acasă, dar rezultatele nu s-au lăsat așteptate. Timp de aproape 3 ani a participat la cursuri de minibaschet, la Brașov și Târgu Mureș. În paralele cu aceste cursuri a luat parte la tabere de pregătire sau la ”performanță baschet” organizate la Târgoviște, Sibiu sau Brașov, rampe de lansare pentru echipa națională a României.
În anul 2014 participă la primul campionat U13 unde devine principala marcatoare. În același an, împreună cu echipa a caștigat titlul de campion la Olimpiada Sportului Școlar la Gimnaziu (ONSS).

”In anul 2016 am primit prima convocare la Lotul național U15, aceasta reprezentând un prilej de a-mi demonstra că pot și o imensă bucurie. Am debutat la echipa de U18 la doar 14 ani și jucam alături de jucătoare cu 3-4 ani mai mari decât mine. Am reușit sa înscriu 15 puncte; am demonstrat că pot!  În același an am devenit dublă vicecampioană, atât la ONSS - gimnaziu, cât și la campionatul U14, fiind coșgheterul turneului”.

Diana Ignat este o perfecționistă și spune că ”Visul” ei este să ajungă să joace la cel mai înalt nivel, alături de cei mai buni jucatori de baschet. Se antrenează zilnic, câte două antrenamente și, pentru că spune că-și dorește foarte mult să devină tot mai bună, de multe ori se antrenează singură.

”Anul 2017 a fost un an greu din cauză că m-am accidentat la genunchi. Am fost convocată, din nou, la Lotul național, dar am ratat șansa de a participa la Campionatul European din Franța, cu echipa naționala a României la categoria 2001-2002. Am fost foarte dezamăgită, dar am muncit mult și m-am recuperat.

La sfârșitul anului 2017, la doar 15 ani, am fost selecționată la echipa mare, aceasta fiind Liga Naționala de baschet. In sezonul 2017 - 2018 am participat la meciuri atât în țară, cât și in afara ei, în Cehia și Austria.
In prezent, am fost convocată la Naționala de U16 și am participat la Campionatul European care s-a desfășurat in Muntenegru, la Podgorica, unde am reușit să ne clasăm pe locul 6 din 24 de echipe. Pot spune că este cea mai mare realizare de pana acum!

Cănd vorbește despre familia ei, Diana are în ochi o strălucire aparte. Spune că are o familie de sportivi care, practic, au sportul în sânge: tatăl este profesor de judo, mama a practicat handbalul, iar fratele ei, Vlad Ignat, este un promițător portar de fotbal care, ca și Diana, acum își construiește cariera.

”Familia mea îmi acordă toată încrederea și susținerea posibilă. Vin peste tot cu mine, în turnee și în cantonamente. În timpul meciurilor, când nu mă descurcam, îmi îndreptam privirea spre tatăl meu și acesta mă încuraja. Sunt multe momente frumoase, dar și triste într-o echipă. Cele mai frumoase și cele mai fericite au rămas in amintirea mea”.

Pentru mulți sportivi de performanță, școala, la un moment dat, nu mai reprezintă o prioritate. Diana spune, însă, că are rezultate bune și la școală. Este o perfecționistă și își dorește să fie un exemplu bun. 

”Reușesc sa împart școala și sportul pentru că îmi place să învăț, sa aflu lucruri noi. Am rezultate bune în ambele domenii. Aș vrea sa fiu un exemplu pozitiv din toate punctele de vedere”. 

”Ce aș vrea să le spun celor de vârsta mea? Să muncească și să pună suflet, dacă își doresc cu adevărat să facă ceva sau să ajungă cineva. Am invățat că nimic nu se poate obține fără muncă, fără multă muncă și fără sacrificii”.

 

 

Adauga comentariu