Da, doamna Veorica, o ştim cu toţii: românii nu sunt corupți, ei sunt recunoscători. Nu dau șpagă, fac cadouri. Să nu întinăm nobilele obiceiuri ale ospitalității...

"În România nu există corupție. Șpaga este doar o manieră diferită cultural de a mulțumi cuiva", zice-se că le-a spus Doamna Veorica celor de la Parlavramentul European. Bănuiam eu ceva în acest sens încă de prin 2004, pe vremea când mă întrebam într-un editorial cât de iute ar trebui eradicată Corupţia şi, mai ales cum? Pe atunci subiectul intrase în forţă în vocabularul politicienilor români deşi noi încă nu aveam un răspuns la întrebarea: ce a fost mai întâi, funcţionarul/politicianul corupt, sau Corupţia? Cine pe cine plodise? Nici acum nu avem, dar asta este altă poveste. Şi asta pentru că noi eradicam şi pe atunci totul pe repede-înainte, mai ales Corupţia - de nici nu mai avea vreme Legea să lucreze de la sine, să epuizeze ea însăşi fenomenul.

Legile noastre sunt extrem de puturoase. Până să se mişte vreuna, să-şi intre în rol, Corupţia naşte contra măsuri. Şi mai zice lumea despre noi, ardelenii, că, până stăm să cugetăm, se sparie şi gândul şi pleacă!

Noroc că şi “lupta împotriva Corupţie” găseşte soluţii la contra măsuri. Se cheamă “arderea etapelor”. Findcă noi suntem extrem de porniți împotriva corupției şi nu obosim să o denunţăm şi să o ostracizăm. Zilnic, prin toate procedeele. Nu e de mirare că s-au semnat “protocoale” de ostracizare şi călcare în picioare a incriminatei între diverse instituţii ale statului de drept. Din păcate, numai cu retorica şi cu abuzul nu se reușește: Corupţia nu se teme de retorică, le are şi ea cu astea, cu datul degeaba din gură, cu argumentaţia. Cu conspiraţia mondială, cu “există, dom’la, interese”... Iar la abuz este campioană absolută, izvorăşte abuz.

Este posibil ca din astfel de exagerări retorice să fi extins, mai mult decât ne ţine plapuma morală, conceptul despre Corupţie și am cuprins în definirea acesteia şi unele dintre îndeletnicirile ancestrale ale poporului nostru, inclusiv cele izvorâte din ospitalitate.

Pun și eu o întrebare: un ministru, prefect, preşedinte de Consiliu judeţean, primar șamd, care-şi ajută un prieten printr-o ordonanţă, hotărâre, numire, contract șamd – este un caz de corupţie sau, dimpotrivă, de admirabilă prietenie? Iar dacă prietenul răspunde printr-un mic cadou, un numerar, un vărsământ oarecare, de ce nu suntem capabili să vorbim mai curând despre recunoştinţă decât despre șpagă, foloase necuvenite, respectiv întreținerea corupţiei? De ce suntem porniți să ştergem dintre apucăturile noastre însăşi instituţia recunoştinţei?

Dacă ne apucăm să răsfoim cartea de Istorie (cei care mai suntem capabili), am găsi suficiente cazuri de state care au supraviețuit prin ceea ce azi incriminăm drept corupție. Republica Veneţiană, de exemplu, a fost un stat care a supraviețuit grație traficului de influiență și a nepotismului. Ce ar fi fost Imperiul Otoman, fără peșcheș, mă întreb? Dar să vă dau exemple din Japonia, ţara samuraiului răsare - boierul român din epocă se poate ascunde. Pe la 1870-1900, Japonia era considerată o ţară atât de coruptă încât europenii erau de-a dreptul îngroziţi. La 1877, un ministru de finanţe a plecat din funcţie cu câteva căruţe de bilete de bancă pe care tot el le emisese. La 1898 un deputat se lăuda în gura mare, chiar în Dietă, că a primit bacşişuri. Ba chiar, acelaşi, şi-a dat în judecată “corupătorul” pentru că nu i-a plătit toată suma! Iar Cabinetul își cumpăra voturile în Camerele Dietei cu banii scoşi din impozite.

Cam acestea ar fi picanteriile – Japonia este unde este azi pentru că, în final, acolo legea și-a spus cuvântul. Pe când la noi corupţia abia ce şi-a luat elan. A-i pune talpă acum, în plin avânt, ar însemna chiar suspendarea evoluţiei, înfrângerea legilor naturale.

Pentru a scăpa de corupție cu adevărat, ar însemna să conștientizăm că avem principii, curaj, norme morale – ori așa ceva nu prea e posibil când a minți și a fura constituie avantaj la angajare, la numirea în funcții, la cățărarea pe scara profesională și socială. Când toată ziua vezi pe tembeliziuni numai astfel de exemple de succes, ce şanse de normalitate să mai ai?

 

Fotocredit: Facebook

Adauga comentariu