Dacă Franţa taie facilităţile fiscale din IT, e bine. Dacă s-ar face acelaşi lucru în România, ar fi un atentat la munca bieţilor oameni

Franţa vrea să elimine anul viitor facilităţi fiscale în valoare de 1 miliard de euro acordate companiilor, măsura urmând să contribuie la finanţarea reducerii taxelor pe veniturile personale ale populaţiei, care valorează de cinci ori mai mult, a declarat duminică ministrul Bugetului, Gerald Darmanin, transmite Bloomberg, conform News.ro.

Guvernul intenţionează să finanţeze restul de 4 miliarde de euro necesare relaxării fiscale pentru populaţie prin reducerea cheltuielilor publice, a spus Darmanin la postul de televiziune LCI.

După ce Ludovic Orban, preşedintele PNL, a susţinut într-o declaraţie publică că „nu i se pare normal ca IT-iștii să fie scutiți de plata impozitului pe venit”, până şi pesedistul Mihnea Costoiu, rector al Politehnicii Bucureşti i-a sărit la jugulară, susţinând că:

"În urmă cu 15 ani am venit cu ideea de a scuti inginerii care lucrează în sectorul IT de impozitul pe profit. La acea vreme, bazându-mă pe forța universităților din România, am reușit să explic societății și Guvernului potențialul uriaș al sectorului IT din România. În 2014 am extins numărul potențialilor beneficiari ai acestei facilități, fapt care a stimulat industria. Drept dovadă, după mai bine de 15 ani, 6% din PIB-ul României vine din industria IT. Acest lucru se datorează universităților tehnice românești și regimului fiscal menținut, la insistențele noastre, de toate guvernele României de după 2003 și până astăzi. Astăzi președintele PNL ne spune ca trebuie sa desființăm aceste reduceri fiscale. Este o declarație incredibilă de la un lider liberal care, aparent, ar face orice să acceadă la putere. Și asta la o săptămână după câștigarea alegerilor!"

Suntem curioşi cum se vor poziţiona în această problemă, a discriminării fiscale, Guvernul României şi Opoziţia, după ce Franţa va aplica la eliminarea facilităţilor fiscale în domeniul IT.

Adauga comentariu